Manelistul Culiță Sterp a provocat un accident rutier în Cluj Napoca

Culita Sterp
Culita Sterp -pag de Youtube

Polițiștii rutieri au fost sesizați pentru a interveni în urma producerii unui accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme din municipiul Cluj-Napoca. Surse judiciare susțin că manelistul Culiță Sterp ar fi provocat accidentul.

Manelistul ar fi fugit de la locul faptei, fiind depistat ulterior băut. Impactul ar fi avut loc între autoturismul condus de un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din județul Hunedoara și un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 32 de ani, din județul Cluj.

„După producerea evenimentului rutier, conducătorul auto în vârstă de 30 de ani nu ar fi rămas în zona respectivă, fiind ulterior identificat de polițiști. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatului fiindu-i recoltate probe biologice la o unitate medicală. În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, în cadrul anchetei urmând a fi stabilite cu exactitate condițiile în care a avut loc evenimentul rutier”, transmite Poliția română, potrivit stiripesurse.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here