Lugoj: Directorul unei școli este acuzat de un elev că l-a bătut


Incident grav într-o școală din Lugoj, după ce un elev a venit acasă bătut. Bunica copilului, care are grijă de el, a depus o plângere la poliție, fiind demarată o anchetă.

Copilul a povestit că a fost agresat de directorul școlii, potrivit realitatea.net.

Acuzațiile bunicii

În plângerea transmisă la poliție, bunica a declarat că nepotul ei, în vârstă de 14 ani, i-a povestit că a fost lovit cu palma și cu pumnul de către director. Acesta avea pe deget un inel, motivul pentru rana de la cap. Bunica le-a povestit incidentul și părinților băiatului, aflați la muncă în străinătate.

 Dosar penal pentru lovire

Copilul a fost dus și la un medic legist. În cauză a fost deschis un deschis un dosar penal pentru loviri și alte violențe.

Ancheta în acest caz se derulează. Până acum nu se cunoaște de la ce a pornit conflictul.

Contactat de Lugoj Info.ro, Adrian Ionescu, directorul școlii, părea surprins de acuzații. El susține că nu-și amintește să fi vorbit cu elevul. Acesta afirmă că nu știe nici cine l-ar putea reclama oamenilor legii.

Dacă acuzațiile bunicii se vor dovedi reale, profesorul riscă să fie exclus din învățământ.


Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.