Lexus de 50.000 de euro, căutat de autoritățile din Italia și Elveția, descoperit la Vamă

sursa: Politia de Frontiera

Un autoturism marca Lexus, căutat de autoritățile din Italia și Elveția, care figurează în bazele de date ca fiind semnalat furat, a fost depistat de poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa. Mașina, în valoare de 240.000 de lei, a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor.

Potrivit Poliției de Frontieră, pe 4 noiembrie, în jurul orei 23.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa- I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un bărbat cu dublă cetățenie, română și R.Moldova, în vârstă de 40 de ani, care conducea un autoturism marca Lexus.

„Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului în cauză,  poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalări introduse de autoritățile din Italia, respectiv Elveția. Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a achiziţionat autoturismul în luna februarie a.c., din Polonia, în urma consultării unui site de vânzări auto și că a plătit suma de 23.000 de euro. Acesta a mai declarat că nu are cunoștință despre faptul că autoturismul în cauză este semnalat furat sau implicat în vreun litigiu”, a anunțat Poliția de Frontieră.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 240.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.