Leonard Doroftei renunță la războiul cu Primăria Ploiești. Unde se mută pub-ul fostului pugilist

Leonard Doroftei

Fostul campion mondial la box Leonard Doroftei a decis să renunțe la războiul cu Primăria Ploiești, care voia să-i evacueze restaurantul, aflat într-o clădire cu risc seismic.

Astfel, Doroftei Pub, deschis în urmă cu aproape un deceniu în oraşul natal, Ploieşti, îşi continuă povestea, scrie Pro Sport.

Pub-ul fostului pugilist, acum în vârstă de 47 de ani, era amplasat într-o clădire cu risc seismic ridicat, iar Primăria Ploiești a decis evacuarea localului. Deşi campionul mondial la box profesionist a susţinut că este revoltat de modul în care autorităţile din oraşul prahovean l-au tratat, în cele din urmă, Moşu’ a găsit soluţia. „Am participat la o licitaţie pe care am câştigat-o. Aşa că voi deschide o afacere chiar la stadion. Se va numi tot Doroftei Pub. Îi astept pe toţi suporterii să-mi treacă pragul, dar şi pe jucătorii de la Petrolul să bea o cafea la mine. Îi asigur pe toţi că doar la mine vor putea comanda mâncarea campionilor”, a declarat Leonard Doroftei.

Autorităţile din Ploieşti îl somaseră pe campionul mondial la amatori din Berlin să părăsească vechiul sediu, iar în noul amplasament va investi 50.000 de euro.

„Chiar dacă din punct de vedere al spaţiului noua locaţie nu este atât de mare ca precedenta, voi face tot posibilul să arate foarte bine, iar oamenii să vină cu plăcere la mine”, a mai spus Leonard Doroftei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here