Inscripții naziste şi xenofobe, desenate într-un parc din Deva

Politia. Sursa FOTO: /Pixabay.com
Politia. Sursa FOTO: /Pixabay.com

Poliţia Deva a deschis un dosar de cercetare penală după ce pe o alee din zona centrală a unui părculeţ din centrul oraşului, persoane necunoscute au desenat cu vopsea albă mai multe inscripţii cu mesaje defăimătoare, rasiste sau de sorginte nazistă, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara

. „În data de 01 ianuarie 2023, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Deva s-au autosesizat cu privire la faptul că în zona parcului Opera, pe trotuar, autori necunoscuţi au inscripţionat cu spray de culoare albă mai multe texte şi desene defăimătoare, de natură a promova idei, concepţii sau doctrine fasciste, naziste, legionare, rasiste sau xenofobe”, a precizat IPJ Hunedoara. Poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de OUG 31/2002, respectiv „fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi crime de război, precum şi fapta de a promova idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe”, potrivit digi24.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.