Iași: Consilierul local USR PLUS care a votat bugetul local alături de liberalul Mihai Chirică ar putea fi ales viceprimar. Surse

Consilierul USR PLUS Cezar Baciu, acuzat de colegii de partid că a trădat şi a votat bugetul Iaşiului alături de liberali, va fi susţinut de PNL pentru un post de viceprimar al municipiului Iaşi, au declarat surse politice.

O şedinţă a Consiliului Local Iaşi a fost programată pentru luni. Pe ordinea de zi figurează şi un proiect privind alegerea celor doi viceprimari ai municipiului.

 Cine ar putea fi primari

Surse politice au declarat că favoriţi pentru a ocupa cele două funcţii de viceprimari sunt consilierul PNL Daniel Juravle şi reprezentantul USR PLUS, Cezar Baciu. Acesta în urmă cu câteva săptămâni a contribuit decisiv la trecerea proiectului de buget local, votând în consiliu alături de PNL.

USR PLUS a declanşat procedurile de excludere a lui Cezar Baciu din partid. A existat chiar o decizie în acest sens a conducerii USR PLUS. Dar Baciu a atacat decizia în instanţă și rămâne membru USR PLUS până în momentul emiterii unei hotărâri definitive în Justiţie.

Dacă Baciu va fi votat viceprimar, el îşi va pierde automat funcţia. Acest lucru dacă instanţa va da dreptate USR PLUS.

În Consiliul Local nu există o majoritate clară. PNL şi PMP, care de obicei acţionează unitar în Consiliul Local, au împreună 13 mandate.  Partidele mai au nevoie de un singur vot pentru a avea majoritatea simplă.

USR PLUS are nouă mandate, inclusiv cel al consilierului Cezar Baciu.  Iar PSD are cinci mandate, potrivit g4media.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.