Agenția Naționala de Integritate (ANI) a câștigat procesul cu fostul președinte al Consiliului Județean Mehedinți, Adrian Duicu, acesta fiind declarat în conflict de interese, în urma unei decizii definitive luată marți de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), informează Agerpres.
Inițial, Adrian Duicu a obținut în 2013, la Curtea de Apel Craiova, anularea raportului ANI prin care fusese declarat în conflict de interese, însă ÎCCJ a admis marți un recurs inițiat de ANI.
Potrivit ANI, Ioan Adrian Duicu a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârilor Consiliului Județean Mehedinți nr. 48/28.10.2008, prin care se aproba închirierea unui teren, în suprafața de 250 mp, situat în incinta Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, către SC Romrad-RMN SRL, respectiv nr. 104/31.08.2009, prin care se aproba vânzarea a două corpuri de proprietate din municipiul Drobeta Turnu Severin către aceeași firmă, unde deține calitatea de asociat, încălcând prevederile art. 46, alin. 1 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001.
Cetățeanul TV