Fostul primar din Năvodari Nicolae Matei a depus două cereri la Curtea de Apel Constanţa, ambele legate de Ordonanţa 14, una pentru suspendarea actului administrativ, iar cealaltă de anulare a acesteia, instanţa urmând să stabilească termen de judecată.
Potrivit reprezentanţilor Curţii de Apel Constanţa, Nicolae Matei a depus la instanţă o cerere de suspendare a OUG 14, pe data de 14 februarie, iar pe 15 februarie a depus o solicitare legată de anularea actului administrativ respectiv.
Nicolae Matei a fost condamnat, în februarie 2016, de Curtea de Apel Constanţa, la un an şi jumătate de închisoare cu executare pentru dare de mită, fiind încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă. În iunie 2016 fostul primar a fost eliberat.
În aprilie 2014, Nicolae Matei fusese condamnat de Tribunalul Constanţa la trei ani şi jumătate de închisoare pentru dare de mită. Instanţa a mai hotărât atunci şi confiscarea celor două loturi de teren care au fost date drept mită.
Fostul primar din Năvodari a fost trimis în judecată în decembrie 2012, fiind acuzat că a cerut şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, denunţător în cauză, să-i ofere protecţie în anchetele penale care-l vizau şi să intervină în aceste anchete pe care primarul le considera abuzive, nejustificate şi motivate politic. Matei i-ar fi promis ofiţerului de poliţie două loturi de teren situate în Năvodari, cu o valoare de piaţă de peste 46.000 de euro.
Nicolae Matei mai este judecat, într-un alt dosar, pentru abuz în serviciu în formă continuată, tentativă la abuz în serviciu, dare de mită şi constituire de grup infracţional organizat. Început la Curtea de Apel Constanţa, procesul a fost strămutat apoi la Curtea de Apel Bucureşti, iar următorul termen în acest dosar este pe 7 martie.
Nicolae Matei a fost primar al oraşului Năvodari din anul 2008 din partea PSD.
Cetățeanul TV