Firme de transport public din Dâmbovița, amendate de Protecția Consumatorilor pentru mizeria din sălile de aşteptare şi în microbuze

Microbuz
Microbuz. Sursa foto: ANPC

Trei firme de transport public din județul Dâmbovița au primit amenzi de 45.000 de lei, după ce comisari Protecției Consumatorilori au descoperit numeroase zone insalubre atât în săli de aşteptare cât şi în microbuze.

Comisarii Protecției Consumatorilor au primit o petiţie prin care li se aducea la cunoştinţă condiţiile pe care călătorii sunt nevoiţi să le accepte atunci când folosesc unele mijloace de transport în comun, potrivit g4media.ro.

„În urma neregulilor constatate pe teren, comisarii au sancţionat cu amenzi în valoare totală de 45.000 lei şi 3 avertismente operatorii economici verificaţi (SC GRUP ATYC SRL Târgovişte, Servicii Publice Municipale Târgovişte SRL, Milenium Trans Impex SRL) şi a dispus oprirea temporară a prestării serviciului până la remedierea deficienţelor pentru două săli de aşteptare şi patru mijloace de transport”, au transmis oficialii instituţiei, pe Facebook, potrivit g4media.ro.

ÎComisarii au constatat că există numeroase zone murdare în săli de aşteptare, dar şi în mijloacele de transport. Ei au găsit microbuze neigienizate, cu tapiţeria scaunelor deteriorată şi extrem de uzată şi chiar autovehicule ruginite şi cu lunetă fisurată.

„Ţinând cont că în general utilizatorii transportului public judeţean sunt oameni de rând muncitori cu venituri modeste şi elevi , avem o datorie în plus să îi protejăm. De aceea acest gen de acţiuni vor fi făcute în mod regulat în toate judeţele din Regiunea Sud Muntenia, până când firmele care sunt angrenate în prestarea acestui tip de servicii (servicii de utilitate publică) vor înţelege că în schimbul banilor încasaţi zi de zi trebuie să ofere un serviciu decent”, a transmis şeful Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia, Ion Iordăchescu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.