Filiala municipală PSD Iaşi îl susţine pe primarul Mihai Chirica, critic al conducerii centrale a partidului

referendum pentru unirea cu Republica Moldova

Filiala municipală a PSD Iaşi îl susţine pe liderul organizaţiei judeţene, primarul Mihai Chirica, întrucât a respins ”politica pumnului în gură şi a pumnului în masă, militând pentru normalitate şi dialog”.

Liderul filialei municipale PSD Iaşi, Paul Boişteanu, a precizat într-o scrisoare deschisă dată publicităţii marţi că declaraţiile critice exprimate de unii primari PSD din judeţul Iaşi, dar şi de vicepreşedintele filialei judeţene Ovidiu Laicu la adresa lui Mihai Chirica ”nu pot fi asumate de o organizaţie politică modernă, precum este filiala municipală a PSD Iaşi”.

”Considerăm că domnul Mihai Chirica are legitimitate deplină pentru a exercita în continuare atribuţiile funcţiilor de vicepreşedinte al PSD şi de preşedinte al Organizaţiei Municipale Iaşi a PSD. Indiferent de opiniile noastre personale, este evident că domnul Mihai Chirica s-a exprimat în calitate de vicepreşedinte ales al PSD şi de primar al municipiului Iaşi. Domnul Mihai Chirica înţelege să fie primarul tuturor ieşenilor, inclusiv al miilor de persoane care au ales să se manifeste paşnic în stradă, nu doar al membrilor PSD”, afirmă liderul filialei municipale PSD Iaşi, Paul Boişteanu.

El adaugă că în PSD Iaşi există mai multă deschidere către ieşeni, către tineret, intelectualitate şi societatea civilă, precum şi posibilitatea de a discuta liber şi deschis despre problemele comunităţii şi ale partidului, atât în sediul PSD, cât şi public. ”Aşa cum a promis, domnul Mihai Chirica a respins programatic politica pumnului în gură şi a pumnului în masă, militând pentru normalitate, dialog şi colaborare, astfel încât putem spune că în prezent organizaţia municipală Iaşi este una dintre cele mai dinamice, dar şi mai performante din ţară. La cele două scrutine de anul trecut, organizaţia municipală Iaşi a PSD a obţinut cele mai bune rezultate din 1992 încoace, iar aceasta într-un centru universitar important în care partidul nostru a avut întotdeauna dificultăţi să se impună: candidatul PSD la primărie, domnul Mihai Chirica, a fost ales cu 47% din voturi, lista de candidaţi PSD la Consiliul Local a obţinut 42% din voturi şi majoritatea simplă în legislativul local, iar la alegerile parlamentare s-au primit peste 40% din voturi”, mai spune liderul organizaţiei municipale PSD Iaşi, Paul Boişteanu. El adaugă că filiala municipală îl susţine pe Mihai Chirica, atât ca lider al filialei judeţene, cât şi ca vicepreşedinte naţional.

Vicepreşedintele PSD Iaşi Ovidiu Laicu le-a cerut marţi parlamentarilor ieşeni ai partidului, dar şi preşedintelui executiv al organizaţiei să se dezică de atitudinea liderului filialei judeţene, Mihai Chirica, pe motiv că declaraţiile acestuia ”au adus confuzie şi au dezorientat activul şi electoratul PSD”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.