Factura COVID din spitalele gălăţene, plătită cu fonduri europene

Omicron

Consiliul Județean Galați a semnat un contract cu fonduri europene pentru sistemul sanitar, în valoare de aproape 7 milioane de euro. Este vorba despre decontarea sumelor cheltuite în perioada pandemiei pentru dotarea Spitalului de Urgență și a Spitalului de Pneumoftiziologie cu materiale de protecție, materiale sanitare, dezinfectanți și echipamente medicale.

În perioada pandemiei, pentru gestionarea acestei crize sanitare, Consiliul Județean, Spitalul de Urgență Galați și Spitalul TBC au investit zeci de milioane de lei pentru achiziționarea a sute de mii de materiale de protecție și consumabile, mii și mii de litri de soluții dezinfectante sau sute de echipamente medicale pentru diagnosticarea și tratarea pacienților Covid-19, inclusiv aparate de ventilație, concentratoare de oxigen și monitoare de funcții vitale.

„Astăzi, după o muncă de aproape doi ani, am reușit să recuperăm peste 33,5 milioane de lei din banii cheltuiți, cele două spitale fiind în prima linie de luptă cu noul  coronavirus.

De altfel, până acum, în cadrul acestui apel cu fonduri europene destinat combaterii noului coronavirus, am reușit să obținem peste 80 de milioane lei pentru Spitalul Județean, Spitalul de Boli Infecțioase, Spitalul TBC și Spitalul Municipal din Tecuci, care vor fi investiți pentru dotarea și modernizarea acestor unități medicale”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Fondurile au fost obținute în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, apelul destinat creșterii capacității de gestionare a crizei sanitare Covid-19.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.