Elevii nu vor merge la școală pe 25, 28 și 29 septembrie. Anunțul Ministrului Educației

FOTO: Gov.ro
Monica Anisie ne-a declarat că la minister nu s-a comunicat nimic despre anularea diplomelor lui Laurențiu Barangă

Școlile se vor închide în toată țara timp de trei zile pentru desfășurarea alegerilor din 27 septembrie. S-a luat această decizie pentru a se permite pregătirea secțiilor de votare și dezinfectarea ulterioară a sălilor de clasă.

Ministrul Educației Monica Anisie a anunțat că elevii nu vor merge la școală în 25, 28 și 29 septembrie -adică în zilele de vineri, luni și marți, înainte și după alegeri, potrivit Știrile ProTv.

În București, școlile vor fi închise și joi, 24 septembrie. În această perioadă, cursurile se vor desfășura online.

„Chiar dacă se închid şi se suspendă cursurile fizic, orele vor continua online. La nivel național se vor închide toate unitățile de învățământ vineri, luni și marți în vederea desfăşurării alegerilor”, a declarat Monica Anisie.

Ministrul a precizat că luni şi marţi cursurile fizic rămân suspendate pentru a se igieniza şi dezinfecta toate sălile în care a avut loc procesul electoral.

Luni, autoritățile urmează să stabilească dacă școlile vor fi închise și joi în toată țara. „Luni dimineaţa va avea loc o consultare cu asociaţiile comunelor, oraşelor şi municipiilor şi uniunea consiliilor judeţene cu Ministerul Educaţiei prin care să stabilim dacă se vor închide şi joi, în funcţie de localităţile şi şcolile în care se desfăşoară procesul educaţional”, a mai declarat ministrul Monica Anisie.

Alegerile locale vor avea loc duminică 27 septembrie.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.