VIDEO Doctoriță filmată când refuză internarea unui pacient la Spitalul din Băicoi. Reacția primarului

O doctoriţă de la Spitalul Orăşenesc Băicoi a fost filmată când refuză internarea unui pacient trimis de la Spitalul Judeţean Ploieşti, iar într-un acces de furie rupe actele cu care persoana respectivă s-a prezentat la spital.

Potrivit unei înregistrări care a apărut în mediul online, o femeie s-a prezentat la Spitalul Orăşenesc Băicoi cu o rudă, trimisă de Spitalul Judeţean Ploieşti, unde medicii ar fi scris „retur internare Băicoi”.

Doctoriţa refuză internarea, iar întrebată asupra motivelor, răspunde: ”Ştiţi care e chestia? Eu ies din gardă mâine la ora 8. Dacă îmi mai vin 20 ca dvs …”. Femeia îi spune medicului că a venit la Băicoi pentru a-şi interna ruda, la care medicul îi replică: ”Aţi venit şi vă trimit acasă”.

Întrebată de ce refuză internarea, medicul răspunde: ”Nu vreau. (…) Internările nu se fac de la Ploieşti la Băicoi, aici eu hotăresc, nu Ploieştiul peste mine. (…) Nu-mi merge pixul”. În cele din urmă, într-un acces de furie, doctoriţa rupe actele cu care femeia s-a prezentat la spital.

Primarul Marius Constantin declară că doctorul filmat în timp ce refuză internarea unui pacient trimis de la Spitalul Judeţean Ploieşti nu este angajat al Spitalului Orăşenesc Băicoi, având doar un contract de colaborare pentru efectuarea unor gărzi. Contractul va fi sistat.

”Am dispus o anchetă. Medicul nu este angajatul spitalului nostru, are doar o colaborare pe gardă, pentru că nu avem suficienţi medici ca să acoperim gărzile. Nu găsim o justificare a comportamentului doamnei doctor. Are o reacţie care nu se explică în niciun fel, de aceea vom întrerupe colaborarea”, a declarat Constantin.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.