Dâmbovița: Tineri care au furat din magazine alimentare, prinși de polițiști. Unul din ei a fost reținut

FOTO: Poliția Română/Facebook
FOTO: Poliția Română/Facebook

Doi tineri în vârstă de 15 și 23 de ani au fost indentificați de către oamenii legii din Dâmbovița. Cei doi au spart două magazine alimentare din comuna Crângurile în două nopți din luna iunie. 

Polițiștii Secției nr. 8 Poliție Rurală Valea Mare, sub coordonarea unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, sprijiniți de jandarmi și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au percheziționat domiciliile a trei tineri. Doi dintre ei aveau 15 ani și respectiv 23 ani, fiind din comuna Crângurile. Ei sunt suspectați de furt calificat, faptă prevăzută în Codul Penal.

Potrivit IPJ Dâmbovița, ei sunt acuzați că, în cursul nopții de 5 spre 6 iunie, respectiv 6 spre 7 iunie, au forțat ușa de acces a două magazine alimentare din comuna Crângurile. Ei ar fi sustras produse alimentare, băuturi alcoolice, detergenți.

Ce au decis oamenii legii

Tânărul de 23 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești pentru dispunerea unei măsuri preventive.

În urma descinderilor, au fost găsite unele din bunurile furate. Ele au fost recuperate și restituite societăților de unde au fost sustrase.

Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.