Dâmbovița: 20 de descinderi în 7 localități într-un dosar de falsificare a unor foi matricole. Vizat, directorul unei unități de învățământ din orașul Titu

Elev . Sursa Foto: Free-Photos/Pixabay.com
Elev FOTO: Free-Photos/Pixabay.com

7 localități din județul Dâmbovița dar și București au intrat în vizorul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița.

Oamenii legii fac 20 de descinderi într-un dosar de fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și uz de fals. Perchezițiile au loc în localitățile Titu, Poiana, Sălcioara, Corbii Mari, Petrești, Cobia și Ciocănești. Aceste fapte sunt prevăzute de Codul Penal.

Director suspectat că a falsificat acte

Potrivit verificărilor realizate până acum, a rezultat că directorul unei unități de învățământ din orașul Titu, în perioada 2012-2021, ar fi falsificat, ar fi ajutat la falsificarea și ar fi folosit 24 de foi matricole aparținând unor persoane din județul Dâmbovița. Dar și din Argeș și municipiul București, afirmând în mod fals că acestea ar fi urmat cursurile unor unități de învățământ.

În baza acestor documente, ar fi depus cereri pentru aceste persoane în vederea continuării studiilor la o altă unitate de învățământ.

Mandate de aducere puse în aplicare 

Polițiștii vor pune în aplicare mai multe mandate de aducere. Persoanele descoperite vor fi conduse la sediile unității de poliție, pentru audieri.

Polițiștii continua verificarile, sub coordonarea procurorului de caz, pentru probarea întregii activități infracționale. Dar și pentru  tragerea la răspundere penală a celor bănuiți.

 Ce spune conducerea ISJ Dâmbovița 

Inspectorul general al ISJ Dâmbovița, Cătălina Horghidan, ne-a declarat că: ” Inspectoratul Școlar Județean a luat act de ancheta demarată de IPJ Dâmbovița la unitatea de învățământ din Titu și va acorda, în limita atribuțiilor legale, sprijinul necesar instituțiilor abilitate în instrumentarea cauzei, în măsura în care acest lucru va fi solicitat „. 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.