Curtea de Apel Târgu Mureş: fostul primar al Bacăului Romeo Stavarache rămâne sub control judiciar

Curtea de Apel Târgu Mureș a menținut marți măsura controlului judiciar dictată în cazul fostului primar al Bacăului Romeo Stavarache și a doi oameni de afaceri, condamnați în primă instanță pentru corupție.

„În temeiul art. 362 al. 2 și art. 208 C.p.p., constată legalitatea și temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispusă față de inculpații Stavarache Romeo, Cenușă Liviu Vasile și Goian Liviu și menține măsura preventivă față de cei trei inculpați. Respinge, ca nefondată, cererea inculpatului Cenușă Liviu-Vasile de revocare a măsurii preventive. Hotărârea este definitivă”, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Târgu Mureș, Anuța Liliac.

În luna iulie 2016, fostul primar al Bacăului timp de trei mandate Romeo Stavarache a fost condamnat în primă instanță, de către Tribunalul Bacău, la șase ani de închisoare cu executare și cinci ani pedeapsă complementară prin interzicerea unor drepturi civile, în dosarul pentru care era acuzat de săvârșirea mai multor fapte de luare de mită. În același dosar, doi oameni de afaceri din Bacău, Liviu Goian și Liviu Vasile Cenușă, au fost condamnați la câte trei ani de închisoare cu executare și trei ani pedeapsă complementară prin interzicerea unor drepturi civile, la aceeași pedeapsă fiind condamnat și Constantin Apostol, fost director general al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est.

Instanța a dispus confiscarea de la Stavarache, Goian și Cenușă a sumelor de 810.670 lei și 1.259.789,03 lei primite ilegal, iar pentru același motiv de la Stavarache și Apostol a sumei de 100.000 de lei. La acel moment, Tribunalul Bacău decis aplicarea măsurii de control judiciar față de patru inculpați din dosar, Stavarache, Goian, Cenușă și Apostol, până la finalizarea procesului, iar Curtea de Apel Târgu Mureș a menținut măsura preventivă față de trei dintre aceștia.

Dosarul în care se judecă apelul în acest caz a fost strămutat la Curtea de Apel Târgu Mureș și are termen în data de 27 septembrie.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.