Curtea de Apel Chişinău a menţinut joi hotărârea Judecătoriei prin care alegerile locale pentru Primăria Chişinău au fost invalidate. Sentința a fost pronunţată în timp ce în faţa instanţei, dar şi în faţa Primăriei, simpatizanţii lui Andrei Năstase, care a câştigat scrutinul din 3 iunie, protestau cerând validarea mandatului primarului ales.
Şedinţa Curţii de Apel a început la ora 15.00, însă la scurt timp a fost întreruptă, după ce apărarea lui Andrei Năstase a cerut recuzarea judecătorilor, invocând că ar fi admis încălcări procedurale la începutul şedinţei. Cererea de recuzare a fost respinsă de către completul de judecători.
După câteva ore de deliberări, magistraţii au respins recursul în privinţa hotărârii primei instanţe de a nu valida rezultatele alegerilor pentru Primăria Chișinău şi mandatul primarului ales, depusă de către PPPDA. Andrei Năstase a declarat că este „un proces al absurdului” şi „se vede cu ochiul liber că e vorba de o crimă împotriva locuitorilor oraşului Chişinău, a suburbiilor, împotriva capitalei şi a Republicii Moldova, a democraţiei”.
Liderul PPPDA a mai spus că guvernării îi este frică de forţele pro-europene, antioligarhice şi aceasta este gata să aplice tot arsenalul pentru a le opri. Decizia poate fi contestată în termen de o zi la Curtea Supremă de Justiţie, lucru care urmează să se întâmple, spune avocatul Dumitru Pavel. Examinarea la CSJ nu prevede participarea parţilor la proces şi nici a presei.
Mai mult, avocatul spune că nu vede posibilităţi să se schimbe lucrurile, în condiţiile în care primele două instanţe au pronunţat deciziile pe care le-a pronunţat. Potrivit avocatului, CSJ urmează să emită o decizie în termen de trei zile, însă în lege nu este specificat dacă este vorba despre zile lucrătoare sau nu.
În timpul examinării apelului, susţinătorii primarului ales Andrei Năstase au cerut în stradă validarea mandatului. Zeci de oameni au venit să-şi exprime sprijinul pentru Năstase în faţa Primăriei Capitalei, dar şi în faţa Curţii de Apel Chişinău. Aceştia au scandat: „Validaţi mandatul!”; „Primăria e a noastră, puşcăria e a voastră!”, „Năstase e primaru!”.
Marţi, Judecătoria Chişinău a invalidat alegerile locale care au avut loc în capitala Republicii Moldova pe 3 iunie. Andrei Năstase, candidatul Partidului „Platforma Demnitate şi Adevăr” (PPDA), care a câştigat scrutinul, a contestat decizia la Curtea de Apel.
Cetățeanul TV