Curtea de Apel Bucureşti: Fostul primar al Iașiului Gheorghe Nichita rămâne sub control judiciar

Gheorghe Nichita

Curtea de Apel Bucureşti a decis joi ca fostul primar al Iaşiului Gheorghe Nichita şi omul de afaceri Gabriel Mardaresevici să rămână sub control judiciar în dosarul în care sunt judecaţi pentru luare, respectiv dare de mită. Hotărârea intanţei este definitivă.

Reprezentantul DNA a cerut că cei doi să fie judecaţi în continuare sub control judiciar, pe motiv că nu a fost depăşită durata rezonabilă a acestei măsuri preventive şi a cerut instanţei să ţină cont de gravitatea faptelor de care aceştia sunt acuzaţi.

La rândul său, avocatul lui Gheorghe Nichita a arătat că la procesul de fond mai există o singură probă de administrat, o adresa care trebuie să vină de la Parchetul General. Întrebat de judecător ce funcţie ocupă în acest moment Gheorghe Nichita, avocatul acestuia a spus că este consilierul preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, dar că „aceasta nu este o funcţie publică sau politică, ci una de natură administrativă, de îndrumare”.

Pe 17 iulie, Tribunalul Bucureşti a decis să revoce măsura controlul judiciar în cazul celor doi, decizia fiind contestată de DNA la instanţa superioară. În decembrie 2015, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată a lui Gheorghe Nichita, a preşedintelui grupului UTI, Tiberiu Urdăreanu, a vicepreşedintelui UTI Mihail Tănăsescu, a directorului SC Information Business Consulting SRL (IBC), Iulius Gabriel Mardarasevici.

Gheorghe Nichita este acuzat de luare de mită, iar Tiberiu Urdăreanu, Iulius Gabriel Mardarasevici şi Mihail Tănăsescu de dare de mită. Nichita este acuzat că a primit 10% dintr-un contract de aproape 70 milioane de lei atribuit UTI şi unei alte firme şi a beneficiat de reduceri la un hotel de lux din Bucureşti, dar şi de cazare în China.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.