1.256 de primării au semnat, anul acesta, contracte de prestări servicii de cadastru general, în valoare de 106.560.769,70 de lei. Suma totală alocată de ANCPI, în 2017, pentru lucrări de cadastru general este de 442.350.000 de lei, pentru un număr maxim de 7.372.500 de imobile.
Până în prezent, aproximativ 53% dintre primăriile care au încheiat contracte de finanțare cu oficiile de cadastru și publicitate imobiliară (OCPI) au trecut la etapa următoare și au semnat contracte cu persoane fizice sau juridice autorizate să execute lucrări de cadastru. Anul acesta, numărul unităților administrativ-teritoriale (UAT) care au încheiat contracte de prestări servicii de înregistrare sistematică este aproape dublu față de 2016, când doar 693 de UAT-uri au reușit să finalizeze procedurile de achiziție pentru realizarea lucrărilor de cadastru general, anunță Agenția Națională Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Județele în care au fost semnate cele mai multe contracte de prestări servicii în 2017 sunt Olt – 94, Teleorman – 68 și Cluj – 62. Cele mai puține contracte au fost semnate în județele Timiș – 1 și Sibiu – 2.
80% dintre primăriile eligibile au semnat, anul acesta, contracte de finanțare cu oficiile de cadastru și publicitate imobiliară (OCPI) pentru realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pe sectoare cadastrale, în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară 2015-2023 (PNCCF).
Potrivit legii, UAT-urile primesc, în 2017, pentru realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică, suma de 150.000 de lei/UAT, față de 135.000 de lei/UAT, în 2016. În plus, începând din 2017, bugetele sunt multianuale, ceea ce înseamnă că primăriile nu pierd banii dacă nu finalizează lucrările până la sfârșitul anului.
Procedura de achiziție a serviciilor de înregistrare sistematică este organizată de UAT-uri, iar ANCPI va efectua plățile către primării după deschiderea cărților funciare aferente imobilelor recepționate. Finanțarea lucrărilor de înregistrare sistematică la nivel de sector cadastral din extravilan și, prin excepție, din intravilan, se realizează în baza unui contract încheiat de UAT cu oficiul de cadastru și publicitate imobiliară de pe raza județului în care se află. Potrivit legii, primăriile au obligația să selecteze, cu prioritate, sectoarele cadastrale care cuprind terenuri aferente proiectelor de infrastructură de interes naţional și terenuri agricole subvenționate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
Obiectivul principal al PNCCF este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri și apartamente) din România în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI – peste patru miliarde de lei, dar și din fonduri externe obținute prin Programul Operațional Regional, în cuantum de peste 300 de milioane de euro. De asemenea, în cadrul acestui proiect, o altă sursă de finanțare poate fi bugetul local al primăriilor.
Cetățeanul TV