Nu ne oprim cu creşterea porcilor în gospodăriile populaţiei, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea, după ce a anunțat că a început repopularea cu porci a gospodăriilor afectate de pesta porcină africană (PPA) în satul Olosig din judeţul Bihor.
„La ora actuală e o veste bună, pentru că mi-au dat telefon cei de la Bihor că în satul Olosig acum se repopulează gospodăriile care au fost afectate, contaminate cu acest virus. S-a trecut la etapa a doua, de repopulare cu porci santinelă. Am discutat şi cu producătorul respectiv, cu crescătorul de animale, şi era bucuros că el nu mai credea că se reia această activitate. Aş vrea să profit de acest moment să vă spun dvs. şi ţării întregi că nu ne oprim cu creşterea porcilor în gospodăriile populaţiei”, a declarat ministrul Agriculturii.
Daea va merge mâine la Bruxelles pentru a obţine sprijin concret pentru România în cazul pestei porcine africane.
„Ştiţi că a fost aici comisarul european pentru agricultură, Phil Hogan, care a văzut situaţia la faţa locului şi a analizat în prezenţa autorităţilor statului care e situaţia din România. Iată că mâine mă duc la Bruxelles pentru a prinde concret un sprijin pentru România în această direcţie. Sprijinul acesta se discută din punct de vedere tehnic acum, când vorbim noi, la Ministerul Agriculturii, unde este o videoconferinţă cu experţii de la UE. Când vin de acolo, o să vă dau date exacte”, a spus Daea.
Creşterea porcilor în gospodăriile populaţiei și despăgubirile continuă
Acesta a afirmat că vrea să solicite în plus sume pentru a aşeza lucrurile într-un vad normal şi a stăpâni această molimă, ajutând fermierii.
„Iată, primul fermier care a fost la Tulcea, care a avut primul necaz, a primit banii respectivi. M-am uitat în situaţie, undeva la 4,8 milioane euro ca despăgubire. Este un efort al statului”, a adăugat Daea.
Acordarea despăgubirilor se va face în continuare, având în vedere că din cele 6.000 de dosare au fost plătiţi banii pentru 5.000 de dosare.
„S-au plătit până la această dată în jur de 12 milioane de euro, respectiv 54 de milioane de lei, dar aceste documente se fac încontinuu, cu mai mare uşurinţă la gospodării, pentru că ai terminat dacă a avut un porc doi, i-ai făcut documentele respective, dar la societăţile comerciale până nu se termină uciderea efectivelor în întregime nu poţi să faci documentaţia cuvenită”, a mai spus ministrul Agriculturii.
Cetățeanul TV