Corina Șuteu, ministrul Culturii: Aradul, prima localitate în programul Orașe Europene

Aradul este primul din cele zece orașe din cadrul programului Orașe Europene cu care Ministerul Culturii a semnat un protocol de colaborare, a anunțat luni ministrul Corina Șuteu pe pagina sa de Facebook.

Ea apreciază că „programul Ministerului Culturii Orașe Europene este o consecință a faptului că orașele din România au înțeles că strategia culturală este, de fapt, o strategie de dezvoltare durabilă”.

„La nivel național există deja 14 orașe care și-au construit strategii culturale în colaborare cu zona economică și socială, construind împreună cu comunitatea locală strategii de dezvoltare prin intermediul culturii”, amintește ministrul Corina Șuteu. Ministrul adaugă că Aradul este „un oraș cu un imens potențial european, un oraș care a evoluat remarcabil din punct de vedere cultural în ultimii ani”. Astfel, spune ea, „nu e întâmplător că primul oraș cu care Ministerul Culturii semnează acest protocol este chiar Aradul”.

Orașe Europene este un proiect de anvergură al Ministerului Culturii pentru susținerea nevoilor de dezvoltare culturală ale orașelor care au candidat în prima etapă a competiției pentru titlul Capitală Europeană a Culturii 2021. Parteneriatul are patru direcții: acordarea patronajului Ministerului Culturii pentru un proiect de dimensiune europeană, inițierea unor programe de formare, revitalizarea în fiecare oraș a unui cinematograf de artă și elaborarea unei publicații dedicate orașelor candidate pentru a contura profilul și identitatea lor.

„Este o chestiune strategică ca (sic! – n.red.) Ministerul Culturii să inițieze și să susțină un parteneriat durabil între administrația locală, sectorul cultural, ONG-uri”, mai scrie Corina Șuteu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.