Copiii care se înscriu la un club sportiv vor primi vouchere de 300 de lei

Este oficial! Copiii care vor să facă sport de performanță primesc un voucher de 300 de lei, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptată, joi, de Guvern.

„Este un sprijin financiar sub formă de voucher pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în practicarea sportului de performanță. Este o intervenție urgentă a Guvernului în favoarea creșterii și motivării unui număr cât mai mare de copii să practice sport în regim controlat, sigur, tocmai pentru că există această nevoie la nivelul cluburilor din România pentru a forma o viitoare generație de sportivi și sportive”, a declarat  ministrul Sportului, Ionuț Stroe, potrivit Digi 24.

Potrivit acestuia, copiii vor primi un voucher de 300 de lei pentru prima legitimare la un club sportiv. Acestea vor putea fi folosite în termen de șase luni. Cu acești bani, copiii își vor putea cumpăra primul echipament sportiv, a spus ministrul.

Cetățeanul TV

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.