Cetatea Feldioara, ridicată de teutoni în judeţul Braşov în secolul al XIII-lea, a fost reconstruită aproape de la zero, după o investiţie de 12 milioane de lei a Consiliului Județean.
Începute în 2013, lucrările de reconstrucţie a Cetăţii Feldioara din judeţul Braşov au fost recepţionate, aceasta fiind, practic, a doua cetate reconstruită în judeţ, după cea din Rupea, care a reintrat în circuitul turistic în 2014.
Din fortăreaţa care a fost ridicată pe vremea teutonilor în secolul al XIII-lea mai rămăseseră în picioare doar trei ziduri – şi acestea degradate – astfel că edificul a fost refăcut aproape de la zero. Mircea Gherghe, responsabilul de lucrări din partea Consiliului Judeţean Braşov, finanţatorul proiectului, a declarat că cetatea a fost restaurată după imaginea pe care o avea în secolul al XVIII-lea, iar proiectul s-a derulat cu avizul Ministerului Culturii.
„În acea perioadă, zidurile cetăţii erau tencuite şi am ales să le tencuim tocmai pentru a se păstra cât mai bine. Nu am inventat nimic faţă de imaginile şi documentele istorice. În ceea ce priveşte construcţiile de lemn care sunt peste ziduri, acestea s-au făcut după modelul istoric al vremii, deoarece nu au mai existat date despre structurile existente la această cetate. Pentru reconstrucţia şi renovarea zidurilor nu s-au folosit decât mortare de var şi piatră. Nu am folosit cimentul decât la subzidirea consolidării fundaţiei”, a explicat Mircea Gherghe.
La Cetatea Feldioara, investiţia a fost de 12.379.295,67 lei, bani care au venit din partea Consiliului Judeţean Braşov. „Valoarea estimată iniţial a fost de 23 milioane de lei, iar licitaţia a fost adjudecată la suma de 15.362.951,61 lei. Astfel s-a realizat o economie la bugetul judeţean de peste 3 milioane de lei. Acum, la finele lucrărilor, Cetatea Feldioara devine un important punct de reper pe harta turistică şi culturală a judeţului. Orice obiectiv turistic este important pentru judeţ, dar şi pentru localitate în care se găseşte. Este şi cazul Cetăţii Feldioara”, a declarat Adrian Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, care aşteaptă, acum, o creştere a turismului în zonă.
Deşi lucrările au fost finalizate, obiectivul îşi va deschide porţile abia în septembrie, după ce vor fi amenajate spaţiile muzeale, dar şi zona de intrare către monument. Primarul Feldioarei, Sorin Tăuș, a precizat că turiştii pot admira, deocamdată, cetatea doar pe exterior. „Pe şantierele arheologice care au fost au fost descoperite o serie de obiecte, astfel că în spaţiile muzeale create vor fi aduse aceste exponate”, a explicat primarul.
Cetățeanul TV