Compania de Apă Dâmbovița le cere consumatorilor să consume mai puțină apă

Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa face un apel către locuitorii județului să nu risipească apa potabilă, la nivelul judeţului Dâmboviţa fiind o reducere constantă a debitelor de apă din cauza secetei. 

CATD transmite că toţi consumatorii trebuie să asigure folosirea eficientă şi raţională a apei preluate din reţeaua de alimentare cu apă, potrivit obligaţiilor contractuale. Compania recomandă folosirea apei potabile numai în scopul  nevoilor gospodăreşti, respectiv pentru consum și menaj.

“În astfel de perioade orice consum exagerat poate conduce la presiune scăzută sau chiar la lipsa apei pentru o parte din consumatori. CATD a luat măsuri pentru utilizarea la maximum a capacităţior de captare, transport şi distribuţie a apei potabile în anumite zone din aria de operare, însă au apărut disfuncţionalităţi în asigurarea continuă a apei, pentru care nu există rezolvare imediată din punct de vedere tehnic.  Ca urmare, pentru a evita și a preveni o funcţionare defectuoasă a serviciului de alimentare cu apă şi pentru a nu se ajunge în stadiul furnizării în sistem discontinuu (cu program) a apei potabile, rugăm consumatorii să nu utilizeze în exces apa pentru a nu priva alţi beneficiari de minumul necesar şi vital oricărei gospodării. În caz de secetă, furnizarea apei se va face după un program propus de operator şi aprobat de autoritatea administraţiei publice locale, program ce va fi adus în atenţia utilizatorilor prin toate canalele de comunicare aferente”, a transmis Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.