Cluj-Napoca: A fost finalizată noua sală polivalentă a orașului

Noua Sală Polivalentă din Cluj-Napoca, a cărei investiţie s-a ridicat la aproximativ 70 de milioane de lei, a fost finalizată, informează Portalul Național de Administrație Publică.

Sala Polivalenta ClujPrimăria derulează procedurile de recepţie a sălii, care vor dura până la jumătatea lunii octombrie. La 31 octombrie, construcţia va fi inaugurată printr-un concert al cântăreţului James Blunt.

“Practic noi am demarat procedurile de recepţionare a sălii şi prima concluzie după ce am văzut-o este că sala este o adevărată bijuterie a sportului. După cum arată, este potrivit standardelor pe care le-am avut la licitare şi după cum am proiectat-o. Cred că timp de mulţi ani de aici înainte această sală polivalentă va fi cea mai mare şi mai frumoasă din România”, a spus primarul Emil Boc, miercuri, într-o conferinţă de presă organizată la Sala Polivalentă.

Sala are o capacitate de 10.000 de locuri, din care 7.300 pe scaune şi o suprafaţă de aproximativ 40.000 de metri pătraţi. Pardoseala demontabilă permite organizarea la Cluj a diverse competiţii sportive, de la baschet, volei şi handbal, până la tenis de câmp şi gimnastică. Construcţia sălii a demarat în 2010 şi a durat 22 de luni, însă lucrările au fost blocate timp de aproape un an de zile din 2012 până în 2013, din cauza contestării în instanţă a licitaţiilor. După soluţionarea acestor blocaje lucrările au fost reluate, în luna ianuarie a acestui an.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.