VIDEO Cine sunt pompierii care au salvat o pisică și doi câini, după ce le-au făcut manevre de resuscitare. Mesajul MAI

Doi pompieri din județul Vrancea au fost îngeri salvatori pentru trei căței și o pisică, pe care i-au scos dintr-o locuință incendiată. Animalele au avut nevoie de resuscitare deoarece erau intoxicate cu fum, fiind astfel salvate. Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne au trimis, pe Facebook, un mesaj de felicitare pentru cei doi pompieri.

 „Sorin și Ionel sunt pompierii vrânceni care ieri au salvat din foc patru animăluțe! Din cauza fumului dens, doi dintre cățeluși și pisica erau fără suflare, dar colegii noștri le-au aplicat manevrele de resuscitare, le-au oferit oxigen prin mască, aducându-i astfel la viață. Spre bucuria lor, dar și a stăpânei, cățelușii și pisica au fost salvați. Le mulțumim celor doi pompieri pentru gestul de dăruire de care au dat dovadă și pentru mesajul pe care fapta lor l-a transmis tuturor: fiecare viață este importantă!Cu respect!”, a transmis Ministerul Afacerilor Interne, pe Facebook.

Alarma pompierilor vrânceni a sunat luni, în jurul orei 10:00, anunțând un incendiu la o gospodărie în cartierul Satu Nou, orașul Odobești. Imediat spre locul indicat au plecat patru echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD. Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și limitarea efectelor incendiului care se manifesta la acoperișul unei locuințe cuprinzând o suprafață de 100 mp. Incendiul a fost lichidat după mai bine de două ore de luptă cu flăcările.
Din cauza fumului dens, doi dintre cățeluși și pisica erau fără suflare, dar pompierii le-au aplicat manevrele de resuscitare, le-au oferit oxigen prin mască, aducându-i astfel la viață.


„Felicitări colegilor pentru eforturile depuse să readucă la viață cele trei suflete necuvântătoare, pentru implicare și profesionalism. Ne bucurăm că ați încheiat cu bine misiunea!”, a transmis și ISU Vrancea.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.