Ce pedeapsă a primit jandarmerița din Vatra Dornei care a gazat un bărbat

sursa: Jandarmeria Romana

Femeia jandarm care i-a pulverizat spray lacrimogen în ochi lui Ioan Csapai în timpul unei operaţiuni de imobilizare la Vatra Dornei a fost condamnată la închisoare cu suspendare. Ea a fost găsită vinovată pentru ucidere din culpă, purtare abuzivă şi port fără drept de obiecte periculoase.

Magistrații militari au dispus schimbarea încadrării juridice, din lovituri cauzatoare de moarte în ucidere din culpă. În același dosar s-a mai dispus ca rudele lui Ioan C., bărbatul decedat, să primească daune morale de 90.000 de lei și daune materiale de 35.000 de lei.

„În acest dosar au fost încălcate dispoziții ale Curții Constituționale, ceea ce este inadmisibil. Considerăm că prima instanță a pronunțat o sentință netemeinică și nelegală atât în ceea ce privește latura penală a cauzei, cât și în ceea ce privește latura civilă. O altă critică pe care o aducem sentinței constă în soluționarea de către prima instanță a acțiunii civile, respectiv respingerea în totalitate, pretenții civile solicitate de frații și surorile victimei, precum și cuantumul redus al daunelor morale acordate celor trei părți civile”, a arătat avocatul, citat de Monitorul de Suceava.

Angajata Jandarmeriei este cea care în ziua de 19 iulie 2019 a folosit un spray lacrimogen pentru a pulveriza un jet către faţa unui bărbat pus la pământ de doi colegi cu care se afla în misiune. Jetul a fost pulverizat de la o distanță de numai 10-15 centimetri de fața lui Ioan C., iar normele prevăd o distanță de minimum un metru și jumătate.

Mai grav, spray-ul folosit nu era cel din dotarea instituției, ci unul personal. Intervenţia brutală s-a soldat cu decesul bărbatului, și toate încercările de resuscitare efectuate de echipajele medicale sosite la fața locului s-au dovedit inutile.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.