Trei apeluri la 112 au semnalat o urgenţă medicală pentru o persoană inconştientă, în cazul fetiţei de 2 ani decedate, pe 13 octombrie, după o anestezie generală la o clinică stomatologică din Capitală. Primul apel a fost înregistrat la ora 18:41, conform datelor transmise de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS).
„Primele două solicitări au fost preluate la ora 18:41 şi la ora 18:51, fiind semnalată o urgenţă medicală pentru o persoană inconştientă, la un cabinet stomatologic din Sectorul 3 al municipiului Bucureşti. Cazurile au fost transferate în aproximativ un minut, spre competentă soluţionare, către dispeceratele ISU-SMURD, Ambulanţă şi Poliţie, în conformitate cu indexul de incidente al Metodologiei privind cooperarea agenţiilor specializate de intervenţie şi a altor entităţi cu competenţe în domeniu”, a transmis STS pentru news.ro.
Ulterior, la ora 19:49, printr-un alt apel la 112, a fost solicitat un echipaj de Poliţie în legătură cu acelaşi caz, apelul fiind transferat către Poliţie, ISU-SMURD şi Ambulanţă.
Știri Cetățeanul.uk: Amenzi usturătoare pentru cei care beau în timp ce conduc în UK. Chiar și apă
Tatăl fetiţei a declarat că a fost anunţat abia după mai bine de o oră de la incident. „După 20 de minute, după ce a sedat-o sau a anesteziat-o, copilul a intrat în stop cardio-respirator, iar pe noi ne-a anunţat abia după o oră şi ceva. Şi ambulanţa, la fel: a venit după o oră şi ceva”, a spus acesta.
Poziţia clinicii stomatologice
Crystal Dental Clinic, unitatea medicală unde a avut loc incidentul, a precizat că sediul respectiv avea aviz de funcţionare, însă autorizaţia sanitară era în curs de finalizare. Clinica a susţinut că locaţia era echipată cu toată aparatura şi materialele necesare desfăşurării intervenţiilor.
„Sediul în care a avut loc intervenţia avea aviz de funcţionare, însă autorizaţia sanitară finală era în curs de finalizare. Aceasta este o problemă exclusiv administrativă, care aparţine conducerii. Personalul medical nu a fost informat că autorizaţia nu era încă emisă şi nu a avut nicio implicare în acest proces. În ceea ce priveşte dotările, confirmăm că locaţia era echipată cu toată aparatura şi materialele medicale necesare, conforme cerinţelor legale în vigoare”, a precizat clinica, prin avocat.
Reprezentanţii Crystal Dental Clinic au afirmat că activitatea în acel sediu a fost suspendată imediat, iar tratamentele pacienţilor au fost relocate în celelalte clinici complet autorizate. De asemenea, personalul medical a acţionat pentru salvarea pacientei fără a chema persoane din exterior.
„Cauza medicală a incidentului este în curs de investigare de către instituţiile abilitate – medicină legală, organele de anchetă şi Colegiul Medicilor. În acest moment, nu există nicio concluzie oficială care să lege situaţia administrativă de cauza medicală a decesului. Pe durata intervenţiei de urgenţă, întreg personalul medical a acţionat cu un singur obiectiv: salvarea pacientei. Nu au fost chemate persoane din exterior. Crystal Dental Clinic SRL cooperează integral cu toate autorităţile şi pune la dispoziţie toate documentele solicitate”, se arată în comunicat.
Conducerea clinicii a anunţat că a început o anchetă internă pentru a analiza modul în care activitatea a început înainte de finalizarea autorizării și pentru a identifica măsuri preventive: „Această analiză vizează exclusiv procedurile administrative şi nu personalul medical. Regretăm profund pierderea suferită. Este o tragedie care ne afectează pe toţi, iar gândurile noastre sunt alături de familie.”
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății: Clinica este în momentul de faţă suspendată
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat că activitatea clinicii este suspendată, pe durata anchetei, și că va lua o decizie administrativă după ce va primi raportul final al verificărilor Ministerului Sănătăţii.
„Ţinând cont că este o anchetă a Parchetului General, nu voi avea o conferinţă de presă prin care să prezint datele, aşa cum am făcut de fiecare dată, voi transmite raportul Inspecţiei Sanitare de Stat în completare către colegii de la Parchet, pentru a putea finaliza dosarul. Clinica este în momentul de faţă suspendată în conjunctura anchetei care se desfăşoară acolo. După ce voi vedea raportul final, cu siguranţă că voi lua o decizie administrativă, dar fără a interveni în ancheta care se află în desfăşurare”, a declarat Rogobete.
El a precizat că sediul în care a avut loc anestezia generală nu respecta normativele minime prevăzute de legislaţie: „Nu existau echipamentele şi dotarea minimă necesară pentru a putea desfăşura o anestezie generală în condiţii de siguranţă. Această clinică are două sedii. Pentru primul sediu, cel mai vechi, lucrurile sunt în regulă, există dotarea minimală, drept dovadă că timp de 11 ani au avut activitate medicală acolo şi nu au existat astfel de incidente. Iar sediul nou, în care a avut loc această dramă, nu corespunde şi nu respectă dotările minimale pentru a funcţiona în condiţii de siguranţă.”
Cetățeanul TV
























