CFR Călători suplimentează capacitatea trenurilor care leagă Moldova cu Bucureștiul

CFR Călători a anunțat, duminică, că dublează compunerea anumitor trenuri, pentru adaptarea capacității de transport la cerințele în creștere de trafic și pentru a îmbunătăți condițiile la bordul vagoanelor, încercând să utilizeze la maximum parcul limitat pe care îl are deocamdată la dispoziție.

„Conducerea CFR Călători a decis suplimentarea numărului de locuri pe parcursul întregii săptămâni, acolo unde punctual, dispeceratul a constatat o cerere foarte mare. Volumul maxim de trafic se înregistrează însă în zilele de duminică, drept pentru care numărul de locuri a fost suplimentat și astăzi, 2 februarie, pe rutele aglomerate din toată țara”, a explicat CFR Călători.

Numai pentru trenurile care leagă principalele orașe din Bucovina, Moldova și Galați/Brăila, cu Bucureștiul, numărul de locuri a fost mărit chiar și la 230%.

Pentru 10 din trenurile Interregio care leagă Suceava (Botoșani) și Iași de București în intervalul orar 6-24, s-au adaugat astăzi înca 56 de vagoane, ceea ce înseamnă o creștere medie a capacității de transport la 154% față de capacitatea totală medie zilnică. Numărul de locuri a crescut de la aproape 2500 la 4000, la care se adaugă și locurile din vagoanele de dormit și cușetă.

Spre exemplu, trenul IR 1752 care pleacă din Suceava la ora 8:50, circulă astăzi cu 14 vagoane, față de 6 într-o zi obisnuită. Numărul de locuri a fost suplimentat la 220%, 940 de locuri în total. Tot la 200% au fost suplimentate locurile și în trenul IR 1754, care circulă cu 6 vagoane în plus.

Din Iași, trenul IR 1662 (ora 14:08) circulă astăzi cu 9 vagoane (+1 Buzău), ceea ce înseamnă o suplimentare a numărului de locuri la peste 200% față de o zi obisnuită.

Trenul IR 1574, unul din cele 5 care pleacă din Galați, va avea 588 de locuri și 10 vagoane, de asemenea dublu față de o zi obișnuită.

„Este posibil ca până la finalul programului de circulație unele trenuri să atingă compunerea maxim admisă de circulație pe infrastructura feroviară, pentru că mai sunt în pregătire vagoane pentru a fi introduse în compunerea trenurilor, în funcție de solicitările călătorilor noștri. Se menține suplimentarea vagoanelor și pe Valea Prahovei la necesarul estimat în timp real din dispecerat. Cele 10 trenuri care fac legătura între Brașov și București, în intervalul orar 11 – 24 au fost suplimentate si astazi cu 24 de vagoane față de media zilnică de vagoane ceea ce înseamnă o creștere a numărului de locuri la 155%, de la 3600 la peste 5600 de locuri.”, a precizat CFR Călători.

Astfel trenul IR 1746 care pleacă din Brașov la ora 16:51 are și în această săptămână compunerea de 15 vagoane.

Compunerea trenurilor s-a făcut în funcție de volumul estimat de călători. În eventualitatea că această cerere va varia, vom adapta corespunzător și lungimea trenurilor. Vă rugăm urmăriți situația pe site-ul CFR Călători sau la casele de bilete.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.