Brăilenii, terorizați de un miros insuportabil. Cantități masive de deșeuri de origine animală, găsite pe un teren viran

foto: captura video

Inspectorii Gărzii Naționale de Mediu au aflat de unde provine mirosul insuportabil de care se plâng brăilenii în ultima perioadă. Instituția spune că a găsit pe un teren viran „cantități masive de deșeuri de origine animală”.

„În luna noiembrie 2020, o echipă de comisari din cadrul GNM s-a deplasat la instalația de incinerare pentru a verifica problemele sesizate de către cetățenii orașului Brăila. În spatele incineratorului, pe un teren viran neamenajat, au fost descoperite cantități masive de deșeuri de origine animală, nedestinate consumului uman, și anume ovine, păsari, găini, crotali”, se arată într-un comunicat al Gărzii Naționale de Mediu, potrivit Digi 24.

 Pe amplasamentul acesta, comisarii GNM au fost amenințați, fapt pentru care au luat legătura cu reprezentanții Parchetului și Poliției.

„La acțiune a fost prezent șeful de post de la Smârdan, pentru a sprijini comisarii Gărzii de Mediu. Ulterior, s-a continuat acțiunea de control și a fost întocmită sesizare penală. GNM va continua acțiunea de inspecție și control sub îndrumarea procurorului de caz. Vor fi aplicate sancțiuni contravenționale putând notifica agenția în vederea suspendării autorizației”, informează Garda Națională de Mediu.

ANSVSA a transmis un comunicat de presă în care spune că este exclus ca resturile de animale să provină de la oile care au murit înecate în accidentul naval din 2019. 

„Referitor la cazul Smârdan, precizăm că transportul de cadavre din portul Midia în anul 2020 s-a desfășurat pe timp de noapte sub escorta Jandarmeriei din Constanța și Tulcea pe traseu stabilit prin zonele cu populație redusă. Cantitatea totală transportată/incinerată – 15.000 de capete ambalate în big baxuri. La data desfășurării procesului, aproximativ 4 săptămâni, a fost supravegheat de către medic veterinar din partea ANSVSA Tulcea. Este exclus ca în această perioadă să se fi îngropat aceste cadavre. Din informațiile primite de la dir. ANSVSA rezultă că aceste cadavre de la diverse animale – ovine, suine, bovine, sunt din anii anteriori. Au fost prelevate probe, și în urma analizelor se va stabili proveniența și de cât timp au fost îngropate”, a transmis ANSVA.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.