Brăila: Gheorghe Bunea Stancu şi Florin Mija au fost supendaţi de prefect

condamnare pentru Gheorghe Bunea Stancu

Gheorghe Bunea StancuPreședintele Consiliului Județean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, acuzat de abuz în serviciu și conflict de interese, și vicepreședintelele CJ, Florin Mija, cercetat pentru abuz în serviciu în formă continuată, au fost suspendați marţi din funcții, prin ordine semnate de prefectul Vasilica Vîlcu.

“Prefectul de Brăila a semnat cele două ordine de suspendare din funcție pentru Gheorghe Bunea Stancu și Florin Mija, care au fost trimise la Inspectoratul Județean de Poliție Brăila. Ei trebuie să le comunice, pentru ca ordinele să devină executorii. Cele două ordine au fost semnate în baza sentinței penale trimise de Tribunalul Galați”, a declarat pentru Agerpres directorul Cancelariei Prefectului, Mircea Tudosie.

Tribunalul Galați a decis vineri seara ca președintele Consiliului Județean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, și vicepreședintelele CJ, Florin Mija, să fie arestați la domiciliu, după ce joi cei doi fuseseră reținuți de procurorii DNA.

Alături de cei doi a fost reținut și șeful biroului Achiziții publice din aceeași instituție, Nicolae Moisiu. Vicepreședintele CJ Florin Mija și șeful de la Achiziții, Nicolae Moisiu, au fost membri în comisiile de evaluare a ofertelor depuse în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice la data faptelor și sunt acuzați de abuz în serviciu în formă continuată.

Procurorii DNA susțin că, în perioada 2009-2010, Gheorghe Bunea Stancu, ordonator principal de credite, și ceilalți doi inculpați și-au încălcat atribuțiile de serviciu, în contextul procedurilor de atribuire a unor contracte de achiziții publice, pentru realizarea unor obiective de interes local și județean, organizate de CJ Brăila.

Potrivit procurorilor, modul în care au fost organizate și derulate procedurile de achiziție publică în perioada de referință a condus la situația ca trei societăți comerciale să dețină monopolul lucrărilor licitate de CJ Brăila, fiind practic singurele firme care participă și câștigă contracte pe plan local și județean.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.