Brăila: Deces neobișnuit. O femeie a fost omorâtă de o mașină dupa ce a ieșit din restaurant. VIDEO

Sursa foto:deces
Sursa foto:deces

O tragedie a avut loc în fața restaurantului de la Popasul Brotăcelul din municipiul Brăila. O femeie a decedat, duminică seara, în jurul orei 21:15. Dupa ce a ieșit din local, ea a fost spulberată de o mașină.

Potrivit informațiilor obținute în exclusivitate de debraila.ro, victima are 49 de ani și este din municipiul Brăila. Ea traversa neregulamentar drumul național 2B pentru a ajunge în parcare. Atunci a fost lovită de un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 20 de ani, care  mergea de la Făurei la Ianca.

La locul accidentului a sosit un echipaj medical. Din nefericire,  femeia nu a mai putut fi salvată. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.

Șoferul este  originar din localitatea Dedulești. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Majoritatea clienților restaurantului traversează șoseaua prin loc nepermis pentru a ajunge la mașinile parcate vizavi de local, fiind o zona prost luminată.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.