Bărbat decedat, adus de trei persoane, într-o mașină, la Spitalul „Victor Babeș” din București. A fost chemată Poliția

FOTO: fsHH/Pixabay.com
FOTO: fsHH/Pixabay.com

Un bărbat decedat a fost adus, luni, cu o mașină particulară, la Spitalul „Victor Babeș” din București. În mașină se aflau alte trei persoane care au solicitat ajutorul cadrelor medicale.

Medicii de gardă au constatat însă că bărbatul este mort. Au chemat poliția, conform procedurilor, potrivit digi24.ro.

Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei a stabilit că nu este vorba despre o moarte suspectă în cazul bărbatului adus la „Victor Babeș”. Trupul persoanei decedate a fost transportat la Institutul de Medicină Legală.

La poarta spitalului s-a prezentat luni un autoturism particular în care erau patru persoane. Cei aflați în mașină au spus că au adus pentru evaluare un pacient în vârstă de 79 de ani, domiciliat în București. El era prezentat ca având o stare generală extrem de gravă, fiind suspect de COVID-19.

Cauzele decesului

În urma examinării clinice, echipa de medici de gardă – un infecționist și un specialist ATI – au constatat că pacientul a fost adus decedat la spital. Conform procedurii, personalul medical a apelat serviciul 112 pentru a anunța evenimentul. Iar în circa 10 minute la fața locului a venit un echipaj de poliție.

În urma verificării documentelor aduse de cei care însoțeau pacientul, s-a constatat că acesta suferea de multiple afecțiuni neurologice și cardiovasculare cronice.

Soția sa, diagnosticată cu COVID-19, decedase cu o zi înainte la un alt spital din București.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.