Bărbat accidentat mortal  în curtea operatorului de transport public din Râmnicu Vâlcea

Un bărbat de 54 de ani a murit, luni dimineaţa, în curtea operatorului de transport în comun din Râmnicu Vâlcea. El a fost prins între două autovehicule în timp ce pregătea tractarea unuia dintre ele, au comunicat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.
Bărbatul a fost găsit inconştient, echipajele medicale încercand fără succes să-l resusciteze. Cazul a fost preluat de poliţişti şi de către reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Vâlcea, care au declanșat o anchetă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc accidentul, potrivit digi24.ro.

„La sosirea echipajelor la locul intervenţiei, persoana în cauză a fost găsită în stare de inconştienţă, cu multiple leziuni. Potrivit primelor informaţii, victima este un bărbat de 54 de ani, care în momentul producerii accidentului efectua operaţiunile premergătoare tractării unui autovehicul. La faţa locului a fost alocat şi un echipaj al SAJ cu medic, care a efectuat manevre de resuscitare. Din păcate, persoana rănită nu a răspuns acestor manevre, decesul acesteia fiind declarat de către medicul de la Ambulanţă”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.