Baia Mare: Un șofer a accidentat grav doi pietoni într-o stație de autobuz

Sofer poze Sursa foto: digi24
Sofer poze Sursa foto: digi24

Un șofer care în weekend a accidentat grav doi pietoni la Baia Mare a fost reținut, după două zile. Tânărul a scăpat sâmbătă mașina de sub control.

El a intrat într-o stație de autobuz, lovind în plin o femeie și un bărbat care așteptau acolo. Victimele, soț și soție, sunt acum în stare gravă la spital. 

Cele două persoane rănite, sunt doi tineri în vârstă de 20 și 23 de ani. Ei stăteau pe banca din refugiul pentru autobuz în momentul în care mașina a intrat peste ei. Tânăra se află în comă la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare. I-a fost amputat un picior. Soțul ei a fost transferat la Cluj, fiind supus unei intervenții chirurgicale.

Șoferul, reținut abia luni pentru vătămare corporală din culpă

Șoferul, în vârstă de 20 de ani, a fost reținut abia luni pentru vătămare corporală din culpă. El merge în fața instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cum s-a întâmplat totul nu se știe exact se fac cercetări în continuare. Șoferul venea de la semafor. Nu a mai putut să ia o curbă. A pierdut controlul și a intrat în plin în cele două persoane aflate în stația de autobuz. Martorii au povestit că după accident, tânărul stătea, se uita și chiar râdea. El nu se află la prima abatere. Iar în trecut a mai fost implicat într-un accident cu alte două mașini.

Imediat după accident, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest. Rezultatul a arătat că nu consumase băuturi alcoolice, potrivit digi24.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.