O persoană a murit şi alte cinci au fost rănite, joi dimineaţă, după ce un bărbat a intrat cu maşina într-un grup de oameni aflaţi în curtea unei societăţi comerciale din comuna argeşeană Bascov.
Trei dintre victimele accidentului produs joi dimineaţă în curtea unei firme din comuna argeşeană Bascov sunt cetăţeni sârbi, iar primele informaţii din ancheta Poliţiei arată că şoferul a pierdut controlul volanului din cauza vitezei, intrând în grupul de oameni. Femeia moartă în accidentul produs în curtea firmei Leoni din comuna Bascov este cetăţean sârb, la fel ca şi doi dintre răniţi, ceilalţi trei răniţi fiind români.
Şoferul a ieşit dintr-o parcare, a accelerat foarte tare şi a intrat în plin cu maşina în grupul de oameni, iar în urma impactului o femeie a murit şi alte cinci persoane au fost rănite.
Primele informaţii din ancheta Poliţiei arată că şoferul care a intrat în plin în grupul de angajaţi se afla la volanul unui autoturism BMW, a venit de pe o stradă, a intrat în spaţiul destinat angajaţilor şi a lovit oamenii, în condiţiile în care din cauza vitezei prea mari a pierdut controlul volanului. Bărbatul a declarat că nu a produs accidentul cu intenţie.
Potrivit directorului Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Argeş, Luminiţa Paul, cei cinci răniţi au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Piteşti, patru dintre ei având răni uşoare, iar a cincea, o femeie româncă, fiind în stare gravă.
Cetățeanul TV