Argeș. Tânăr arestat preventiv pentru lovirea unui polițist

Barbat Incatusat. Sursa foto: Tulcea News
Barbat Incatusat. Sursa foto: Tulcea News

Un tânăr de 19 ani din localitatea argeşeană Stolnici, a fost arestat preventiv pentru ultraj, El a dat foc hainelor iubitei minore şi apoi a lovit un poliţist care intervenise la faţa locului,

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş a anunţat, marţi, că intervenţia agenţilor din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Lunca Corbului a avut loc în urma unui apel primit la 112, prin care o minoră de 15 ani sesiza că prietenul ei ar fi agresat-o şi ar fi dat foc la mai multe obiecte vestimentare, din cauza unor neînţelegeri, potrivit g4media.ro

Cu ocazia intervenţiei, poliţiştii l-au găsit pe tânăr lângă mai multe obiecte vestimentare incendiate. El s-a manifestat agresiv verbal faţă de minoră, având intenţia de a o agresa.

„În aceste împrejurări, tânărul l-a lovit pe unul dintre poliţişti. Pentru prinderea şi imobilizarea acestuia, poliţiştii au folosit spray iritant-lacrimogen, după care l-au imobilizat şi condus pe tânăr la sediul poliţiei”, precizează IPJ Argeş. Suspectul a fost iniţial reţinut pentru 24 de ore, ulterior instanţa dispunând arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.