Şeful DSU, Raed Arafat, a anunțat că a apelat la ajutorul preoţilor pentru a limita numărul incendiilor de vegetaţie. Ei vor citi după slujbă un mesaj despre pericolul pe care îl constituie aceste incendii.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă anunță că aproximativ 500 de hectare din 20 de localităţi sunt afectate de incendii puternice de vegetaţie sau de pădure în judeţele Hunedoara, Caraş-Severin, Braşov, Mehedinţi, Alba, Vâlcea şi Bistriţa-Năsăud. Pentru stingerea flăcărilor, la intervenţia din Hunedoara participă şi o aeronavă Black Hawk.
„Avem incendii de pădure, în luna ianuarie au fost vorba de 650 de hectare arse, în luna februarie-4400 de hectare arse, iar în luna martie, numai în primele opt zile- 4600 de hectare arse”, a declarat şeful DSU.
Raed Arafat a făcut un apel la preoţii din zonele rurale să le explice oamenilor că nu este bine să incendieze suprafeţe de vegetaţie uscată.
„Pompierii au rolul de a merge, de a controla şi de a amenda unde este nevoie şi, bineînţeles, înainte de asta, de a explica populaţiei e ce este periculos să se facă acest lucru. Aici avem nevoie de sprijinul autorităţilor locale, de sprijinul comunităţilor şi de astăzi la solicitarea noastră preoţii din zonele rurale, după slujbă, vor citi un mesaj. Am rugat să fie citit fiecare săptămână după slujbă, cât trecem prin această perioadă. Am solicitat sprijinul inclusiv bisericii pentru a transmite mesajul nostru”, a transmis şeful DSU.
Cetățeanul TV