Primăria Nădlac va renunţa la serviciile SMURD și va închide și un centru de zi pentru minori, din cauza bugetului diminuat în acest an, susține primarul orașului Vasile Ciceac, potrivit Mediafax.
Președintele Consiliului Judeţean (CJ) Arad, Nicolae Ioțcu (PNL), și câțiva primari din județ au acuzat Guvernul, miercuri, într-o conferinţă de presă, că prin promovarea bugetului de stat pe anul 2015 “pune într-un real pericol dezvoltarea judeţului”, orașele și comunele mari primind sume foarte mici în comparație cu alți ani, transmite Mediafax.
“Strategia Guvernului va lovi în cetăţeni, pentru că primăriile vor fi nevoite să abandoneze proiecte aflate deja în derulare şi vor pierde fonduri nerambursabile din cauza faptului că le este pusă în pericol chiar şi funcţionarea. Există riscul ca mai multe comune şi oraşe să nu-şi poată încheia anul, ca acoperire bugetară”, a declarat șeful CJ Arad.
În acest context, primarul orașului Nădlac, Vasile Ciceac (PNL), a spus că se vede obligat să renunțe la serviciile SMURD și la Centrul de zi pentru minori.
“Oraşul Nădlac se confruntă în 2015 cu probleme bugetare fără precedent. Veniturile proprii ale oraşului sunt de aproximativ 6.311.000 de lei. Avem cheltuieli de funcţionare de 6.021.000 de lei şi cheltuieli legate de cofinanţarea proiectelor europene de 1.104.000 de lei. Mai adaug chiriile plătite către culte pentru unităţile de învăţământ, în valoare de 390.000 de lei. În total, trebuie să plătim 7.515.000 de lei, deci avem un deficit de peste 1,2 milioane de lei”, a spus edilul.
Cetățeanul TV