O ambulanţă care transporta un pacient și se deplasa cu semnalele de avertizare pornite a fost lovită de un autoturism în municipiul Arad, luni după-amiaza.
. În urma impactului, asistenta din autospecială a fost rănită. Accidentul s-a produs pe Calea Victoriei, autoturismul care ar fi provocat accidentul fiind condus de un arădean în vârstă de 33 de ani. Poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor producerii accidentului, fiind întocmit un dosar pentru vătămare corporală din culpă.
„A intrat în coliziune cu o ambulanţă condusă de un bărbat de 46 de ani, din Arad, care se deplasa cu semnalele luminoase în funcţiune. În urma impactului, o asistentă a fost transportată la spital, în vederea evaluării stării sale. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că niciunul dintre conducătorii auto nu consumase alcool”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad.
Cetățeanul TV