Arad. Mașină electrică, cuprinsă de flăcări

Pompierii arădeni s-au confruntat cu primul incendiu izbucnit la o maşină electrică, în urma unui scurtcircuit produs la baterii. Stingerea flăcărilor a durat trei ore, în astfel de cazuri fiind folosite cantităţi mari de substanţe de stingere.

Incendiul a avut loc marţi noaptea pe o stradă din localitatea Vladimirescu, autoturismul fiind unul electric – hibrid, potrivit g4media.ro.

„Pompierii militari arădeni au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială cu modul pentru descarcerare şi un echipaj SMURD pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu care a cuprins un autoturism hibrid, staţionat pe strada Horia din localitatea Vladimirescu. La sosirea echipajului de intervenţie incendiul se manifestă la nivelul compartimentului bateriei aflat sub bancheta din spate a autoturismului. Deşi a fost prima intervenţie de acest tip pentru pompierii arădeni, aceştia au lichidat incendiul în limitele găsite, autoturismul fiind afectat în proporţie de 40%”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad.

„Incendiile la autoturismele de tip hibrid şi electric presupun folosirea de cantităţi mari de substanţe de stingere şi timp îndelungat”,potrivit ISU. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit la sistemul de baterii al maşinii.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.