Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a verificat, sâmbătă, 59 de operatori economici din localităţile Buşteni, Sinaia şi Comarnic, iar ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 78 de amenzi contravenţionale în valoare totală de 579.000 lei şi au fost emise 20 de avertismente.
De asemenea, au dispuse opt opriri temporare ale prestărilor de servicii, până la remedierea abaterilor, şi două propuneri de suspendare a activităţii pentru o perioadă de până la şase luni.
„În urma controalelor, au fost oprite definitiv 885 kg de produse neconforme, în valoare de 40.417 lei, iar alte produse în valoare de 25.473 lei au fost oprite temporar de la comercializare”, se arată într-un comunicat al ANPC.
Un hotel din staţiunea prahoveană Sinaia, care fusese sancţionat de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) pentru mai multe nereguli, a cumpărat şi a montat o bucătărie nouă în 12 ore de la aplicarea măsurii de către echipele de control.
Controalele ANPC. Ce nereguli au găsit inspectorii
Principalele abateri constatate: agregate frigorifice neigienizate cu acumulări de impurităţi (praf, mizerie), zone ruginite, lichide scurse, zone ruginite, ventilatoare de răcire neigienizate, chedere rupte la agregatele frigorifice; legume şi fructe depreciate, alimente congelate cu aglomerări de gheaţă în interiorul ambalajelor, lipsa trasabilitate la produsele de patiserie; cărucioare metalice destinate consumatorilor neigienizate cu acumulări masive de impurităţi.

De asemenea, insăpectorii ANPC au găsit hote neigienizate, agregate frigorifice cu chedere rupte, ustensile neprofesionale; materii prime fără etichete cu elemente de identificare şi caracterizare şi fără data limită de consum; produse alimentare cu data limită de consum depăşită; produse fără traduceri în limba română a caracteristicilor esenţiale ale acestora; nerespectarea temperaturii de păstrare/depozitare pentru produsele alimentare.
Bucătărie instalată în timp record
”Conducerea Hotelului Sinaia a achiziţionat şi montat o bucătărie nouă şi modernă înlocuind echipamentele vechi. În acest sens, bucătăria hotelului va fi complet înlocuită cu echipamente noi, de ultimă generaţie, într-un efort remarcabil fără precedent, care va transforma acest spaţiu într-unul modern şi eficient. Noua bucătărie va permite pregătirea unor preparate de calitate superioară”, a declarat preşedintele ANPC, Cristian Popescu Piedone.
Conducerea hotelului a înlocuit bucătăria veche în 12 ore după ce comisarii ANPC au închis-o temporar pentru mai multe nereguli.
Preşedintele ANPC a menţionat că brutăria hotelului va rămâne închisă până când toate abaterile vor fi remediate. Comisarii ANPC se află în acest weekend în control la unităţi aflate pe Valea Prahovei.
Cetățeanul TV