ANM: Trei zile de ploi abundente. Ce județe vor fi afectate

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un Cod galben de furtuni. Acesta este valabil joi între orele 12.00 – 23.00, în 31 de județe. Meteorologii anunță trei zile de ploi torențiale.

Se vor semnala vijelii și grindină.

Potrivit ANM, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și, izolat, grindină.

Ce fenomene se vor semnala

Fenomenele se vor produce în zilele de joi, vineri și sâmbătă., în special după-amiaza și seara, în zonele de deal și de munte și în sudul și centrul teritoriului. Din noaptea de sâmbătă spre duminică, ploile însemnate cantitativ se va extinde treptat dinspre nord-vest. Ele vor cuprinde toate zonele.

În perioade scurte de timp  cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și, pe arii restrânse, de 25…50 l/mp, potrivit stiripesurse.ro.

 Ce județe vor fi afectate

Alerta Cod galben este în vigoare în aceeași perioadă. In Oltenia, Maramureș, nordul Moldovei, local în Muntenia și înTransilvania dar și în zonele de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Ea se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină.

În  perioade scurte de timp cantitățile de apă vor fi mai mari de 25…30 l/mp.

Sunt vizate județele Satu Mare, Maramureș, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Dolj, Mehedinți, Gorj. Dar și Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Botoșani, Bacău, Vrancea, Buzău, Giurgiu, Teleorman și Olt.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.