Alertă. Municipiul din România campion la numărul de infectări cu Covid

Restricții

Alba Iulia este municipiul din România care are cea mai mare rată de infectare cu Covid, incidența fiind miercuri de 16,5 la mia de locuitori. București a înregistrat o rată de 15, 93 de cazuri la o mie de locuitori, potrivit DSP.

Covasna și Bistriţa înregistrează cele mai puține noi cazuri de infectare cu Covid, respectiv de 60 și 86.

287 de orașe au o incidență de peste 3 cazuri noi la mia de locuitori. Dintre acestea , 34 de orașe au o rată mai mare de 10 noi cazuri de infectare la o mie de locuitori, a transmis Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Cea mai mare incidență este înregistrată în municipiul  Alba Iulia, și anume de 16,5 la mie.

Brănișca, comuna cu cea mai mare rată de infectare

 2.283 de comune au o incidența mai mare de 3. Comuna Brănișca, din județul Hunedoara, are cea mai mare rată de infectare, respectiv de peste 40 la mie.

 În județul Ilfov sunt trei localități unde incidența cumulată la 14 zile a fost mai mare de 20 la mia de locuitori. Este vorba de Tunari, care avea miercuri  o rată de 23,26 la mia de locuitori, Chiajna şi Otopeni.

Cele mai multe cazuri noi de infectare cu Covid-19,  comparativ cu ultima situație prezentată,  s-au semnalat în Bucureşti – 2.080 şi în judeţele Prahova – 1.069, Ilfov – 704, Braşov – 698, Argeş – 694, Bihor – 616 şi Constanţa 602, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.