vineri, noiembrie 22, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri localeAlba: Primarul orașului Câmpeni a intrat oficial în PSD

Alba: Primarul orașului Câmpeni a intrat oficial în PSD

-

Fostul liberal Călin Andreș, primar al orașului Câmpeni, a semnat joi adeziunea la PSD și a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă că se alătură social-democraților din județ.

Calin Andres Campeni
Călin Andreș

Edilul și-a exprimat speranța că cetățenii orașului vor înțelege gestul său și îi vor fi alături, astfel încât echipa PSD care ”l-a primit cu brațele deschise să câștige alegerile prezidențiale și alegerile din 2016”, potrivit Ziarulunirea.ro.

”De astăzi m-am alăturat oficial echipei social-democrate de la nivelul județului Alba. Îmi doresc să avem o colaborare foarte bună și să facem o echipă bună, atât la nivel local, cât și la nivel județean. Nu sunt un oportunist și un șantajist, așa cum au spus unii despre mine, ceea ce fac este pentru binele orașului, pentru cetățenii orașului și nu în ultimul rând pentru cei din zona Munților Apuseni. Sper ca noua echipă pe care am format-o deja la nivelul orașului Câmpeni să mă susțină și să ne susținem reciproc la alegerile care vor avea loc luna viitoare. Sunt convins că domnul deputat Ioan Dîrzu va fi alături de echipa pe care o formăm în Câmpeni și să obținem rezultate foarte bune. Nu sunt omul căruia să-i placă războaiele politice. N-am plecat din PNL printr-un război deschis cu colegii mei, am plecat amiabil. Le-am spus despre ceea ce vreau să fac, sper că nu vor ieși cu articole în presă, în care să lovească în mine sau în colegii de partid. Nu așa se face politică, cel puțin eu nu așa am făcut, deși sunt primar de 11 ani. Mulțumesc președintelui organizației PSD Câmpeni care mi-a întins mâna și care a format o echipă extraordinară la nivelul orașului”, a declarat Călin Andreș.

Președintele PSD Alba, Ioan Dîrzu, a spus, la rândul său, că primarul Andreș, alături de viceprimarul Mihail Trifa, care este președintele social-democraților din Câmpeni, au făcut întotdeauna o echipă bună în administrarea orașului și i-a felicitat pentru modul în care au știut să-l gestioneze.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

AEP şi-a cumpărat masă cu 32.000 de euro şi scaune cu câte 500 de euro unu

0
Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă au cumpărat la finalul lunii trecute, în toiul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, o masă în valoare de peste 32.000 de euro și 32 de scaune cu 500 de euro bucata...