Acuzații la adresa ISU Bacău din partea unui primar

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Buzău este acuzat că a aplicat greşit o amendă de 10.000 de lei unei primării care nu ar fi intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată. Reprezentanţii ISU Buzău spun că primarul poate contesta sancţiunea, dacă se consideră nedreptăţit.

Potrivit primarului comunei Cernăteşti din judeţul Buzău, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Buzău ar fi aplicat greşit unităţii administrativ- teritoriale Cernăteşti o amendă de 10.000 de lei pe motiv că nu a intervenit cu voluntari pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată care ar fi avut loc pe teritoriul satului Fulga.

Primarul Petrică Mârzea spune însă că incendiul nu ar fi avut loc în comuna sa, ci în comuna Beceni, iar ISU a aplicat greşit amenda.

Pe de altă parte, primarul admite că în localitate nu există voluntari la Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă care să intervină în caz de incendiu, conform legii.

Primarul din Cernăteşti anunţă că va plăti amenda

Totodată, primarul din Cernăteşti anunţă că va plăti amenda, dar apoi o va contesta, situaţia fiind adusă joi la cunoştinţa prefectului de Buzău, Leonard Dimian.

La rândul lor, reprezentanţii ISU Buzău transmit că primarul care consideră că este nedreptăţit în urma aplicării amenzii are dreptul să conteste în justiţie sancţiunea.

Incendiul în urma căruia a fost amendată Primăria Cernăteşti s-a întins pe o sută de hectare de teren, zeci de pompieri fiind mobilizaţi pentru stingerea focului.

În ultima lună, lipsa precipitaţiilor, vântul puternic, dar şi alte cauze, au generat o creştere a numărului de incendii de vegetaţie uscată în judeţul Buzău. Numai de la începutul anului şi până în prezent, circa 350 de hectare de teren din judeţul Buzău au fost mistuite de flăcări.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.