Accident neobișnuit! Mașină, proiectată într-o casă din Ploiești

Accident de cascadorii râsului în Ploiești! O maşină s-a izbit de zidul unei case după ce a fost implicată, vineri dimineaţă, într-un accident pe strada Băicoi din municipiul Ploieşti. În urma accidentului nu au avut loc victime, ci doar pagube materiale, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova.

„Din primele date se pare că un tânăr în vârstă de 25 de ani, care se deplasa la volanul unui autoturism, nu ar fi respectat indicatorul ‘Oprire’ amplasat la intersecţia străzilor Băicoi cu Inoteşti, întrând în coliziune cu un alt autoturism, condus de o femeie. În urmă impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat în gardul unui imobil şi, ulterior, a ajuns în zidul construcţiei”, au precizat reprezentanţii IPJ Prahova, potrivit Agerpres.

La faţa locului au ajuns un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD.O persoană a fost asistată medical la faţa locului, dar a refuzat transportul la spital.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.