44 de ani de la cutremurul devastator din 4 martie 1977. Peste 1500 de oameni și-au pierdut viața și peste 11.000 au fost răniți

sursa: Știrile Protv

Astăzi se împlinesc 44 de ani de la marele cutremur din 1977, de 7,3 grade pe scara Richter. În urma seismului, Capitala României a fost cea mai afectată, peste 1.500 de oameni pierzându-și viața. Grav este că, potrivit specialiștilor, în orice moment se poate produce un cutremur cu magnitudine mai mare de 7 în zona seismică Vrancea. Capitala rămâne în continuare zona fierbinte, având în prezent cele mai multe clădiri cu risc seismic.

Cutremurul din 4 martie 1977 s-a produs la ora 21:23 și avut o magnitudine de 7,2, fiind al doilea cel mai puternic cutremur înregistrat în România în secolul XX. A durat 56 de secunde. Epicentrul a fost în Munții Vrancea, la o adâncime de 94 km.

Municipiul București a fost cea mai afectat de cutremur, peste 33 de clădiri prăbușindu-se. Bilanțul victimelor și pagubelor materiale a fost uriaș. 1.578 de persoane și-au pierdut viața. Numărul total al persoanelor accidentate s-a ridicat la 11.300, iar 32.900 de clădiri au fost distruse.

Printre cei decedaţi în seismul din 1977 s-au numărat şi Toma Caragiu (actor), Alexandru Ivasiuc (prozator), A.E. Baconsky (poet, prozator, traducător), Savin Bratu (critic, istoric şi teoretician literar), Daniela Caurea (poetă), Mihail Petroveanu (critic şi istoric literar), Veronica Porumbacu (poetă şi prozatoare), Alexandru Bocăneţ (reputat regizor TV), Doina Badea (interpretă de muzică uşoară şi romanţe), Eliza Petrăchescu (actriţă de teatru şi film).

Peste 2.400 de clădiri cu risc seismic, în București


„Din păcate, Bucureștiul încă este capitala europeană cu cel mai ridicat risc seismic. Până în anul 2016, nimeni nu s-a gândit suficient laclădirile orașului. Nu s-a făcut mare lucru în 30 de ani. Doar 20 de imobile au fost consolidate, din banii statului, până în 2016”, anunță Gabriela Firea, fostul primar al Capitalei.

De pe site-ul Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, aflăm că în București sunt circa 2.400 de clădiri cu probleme, dintre care 350 în clasa I de risc seismic.

-358 de imobile cu risc seismic I – construcții cu risc ridicat de prăbușire la cutremurul de proiectare corespunzător stării limită ultime”
-370 imobile cu risc seismic II – construcțiile care sub efectul cutremurului de proiectare pot suferi degradări structurale majore, dar la care pierderea stabilității este puțin probabilă”
-116 imobile cu risc seismic III – construcțiile care sub efectul cutremurului de proiectare pot prezenta degradări structurale care nu afectează semnificativ siguranța structurală, dar la care degradările nestructurale pot fi importante.
-10 imobile cu risc seismic IV – construcții la care răspunsul seismic așteptat este similar celui obținut la construcțiile proiectate pe baza prescripțiilor în vigoare.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.