19 decese la căminele de bătrâni din Galați, din cauza COVID-19. Cinci persoane au murit în ultimele 24 de ore

Focar de COVID 19 la caminul de batrani

Crește numărul deceselor la căminul privat de bătrâni din Galați, declarat focar de COVID-19. În ultimele 24 de ore, s-au mai înregistrat patru decese, astfel că numărul acestora a ajuns la 18. Un deces s-a înregistrat și la căminul de bătrîni, aflat în subordinea Primăriei Galați.

Potrivit Direcției de Sănătate Publică Galați, la căminul privat de îngrijirea vârstnicilor au fost infectați 90 de bătrâni, din care 18 au decedat. Totodată, alte 20 de cadre medicale și infirmiere care au lucrat în cămin și care au fost testate pozitiv la COVID 19. Acesta este cel mai mare focar de COVID-19 din Galați. Virusul a fost adus în căminul de îngrijirea bătrânilor de către directoarea unității, care luase contact cu soțul ei,  întors din Turcia, pe 20 martie, după care bărbatul s-a îmbolnăvit de  COVID-19 și a decedat pe 3 aprilie.

Un deces de COVID-19 la căminul Primăriei Galați

Probleme sunt și la Căminul “Sf. Spiridon”, din subordinea Primăriei Galați, unde s-a înregistrat decesul unui bărbat de 88 de ani. De asemenea, 20 de bătrâni au fost testați pozitiv la coronavirus, iar 118 au primit teste negative.

Potrivit cifrelor comunicate oficial, astăzi, în Galați sunt 297 de  cazuri confirmate cu COVID 19, din care 61 de persoane s-au vindecat și au fost externate din spitale. 

Opt decese la căminul de bătrâni din Galați. Alte 90 de persoane, infectate

Cetățeanul TV

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.