Zona Mărgeanului, din Sector 5, va fi modernizată

O piațetă urbană a fost amenajată în zona Mărgeanului, iar în perioada următoare va fi modernizată și partea cuprinsă între străzile Bârca și Petre Ispirescu, unde va fi montat mobilier urban nou și se vor reabilita inclusiv trotuarele pietonale, fiind create locuri noi de parcare de reședință.

„Redăm spațiile publice cetățenilor Sectorului 5O nouă piațetă urbană amenajată în Mărgeanului. Ne propunem să aducem natura cât mai aproape de cetățenii Sectorului 5, astfel că am identificat spațiile publice abandonate și am demarat acțiunile de reamenajare a lor. Acum suntem în zona Mărgeanului unde, colegii de la Amenajare Spații Verzi au început lucrările la o nouă piațetă urbană.

Astăzi, am lucrat între străzile Glicinelor și Bârcă unde s-a montat gazonul rulou (1.600 mp) și au fost plantați aprox. 500 de arbori și arbuști. Noua amenajare peisagistică beneficiază de instalație de aspersoare, astfel că spațiul verde va fi întreținut în condiții optime.

În perioada următoare, va fi modernizată și zona Mărgeanului cuprinsă între străzile Bârcă și Petre Ispirescu, unde va fi montat mobilier urban nou și se vor reabilita inclusiv trotuarele pietonale, fiind create noi locuri de parcare de reședință.

Piațetele urbane pot constitui o bună alternativă pentru cei care doresc să petreacă timp în aer liber fără să plece departe de casă, bucurându-se de spații verzi de calitate. Continuăm să facem imposibilul POSIBIL pentru cetățenii Sectorului 5”, transmit reprezentanții Primăriei Sectorului 5.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.